Credinta cu adevarat!

Motto:"Am imbratisat copacul,si am simtit slava Cerului!"

Spune careva cuiva  intr-un comentariu:
"Pocaieste-te si crede in evanghelie!"

Of Doamne...nu ajungi sa faci ceva cu adevarat bine,atat timp cat nu simti ceva puternic pentru acel ceva!
Nu poti crede,sau sa te pocaiesti  cu adevarat ,doar  asa ca ti se spune ca asa e bine,asa trebuie,asa scrie intr-o carte sfanta!Adevarata credinta nu poate surveni ca o forma de ascultare impusa sau autoimpusa,,,atat timp cat nu poti simti tu singur impetuos ceva pentru care ajungi pur si simplu sa exclami firesc "Doamne!"

Poti spune/recomanda cuiva "citeste Evanghelia"...insa finalitatile de a crede si te pocai e ceea ce ramane la alegerea cititorului.
Credinta cu adevarat  se afirma treptat in contextul unei  anumitei experiente de viata,cautari permanente,maturizari .
Altminteri, se apropie sau este chiar,de ceea ce se numeste ,indocrinare!

Lipsesc Mijloacele in problema credintei...Dumnezeu,dragostea de El,,, se reprezinta prin diverse cai de acces ,si fiecare le poate cunoaste pe anumite dintre ele prin cautare,traiere,dedicatie!
Daca omul este creatia cuiva,acel Creator este ca parte de simtire, recunoastere,recunostinta in tine!

Prefer  pe cel care citeste scriptura pentru ca a ajuns dupa o anumita experienta de viata la considerentul ca trebuie sa o citeasca,decat pe cel care o citeste pentru ca asa i-a spus careva ca trebuie,sau pur si simplu i s-a impus!!
Pentru ca adeseori constat in cel de-al doilea caz, cata fatarnicie si proasta intelegere exista in perceptia existentei si vointei divine.

Viata se traieste,Dumnezeu e Viata!
Cartea,e doar un semnal,o atentionare,o punte de reflectie,aprofundare catre Viata!
Daca nu posezi Viata, nu o traiesti constient,analitic...cum sa simti,sa intelegi cartea?