Un petec de cer pentru fiecare...

Candva demult citisem intr-o carte imprumutata de la cineva o povestire cu talc care mi-a placut in mod deosebit.Din cate imi amintesc este din folclorul chinez.
Deoarece cartea am restituit-o,eu am sa o transpun aici in cuvintele mele;

"Cand afara era furtuna mare si fulgere amenintatoare spintecau cerul,o vrabiuta statea pe spate si tot dadea agitata din picioruse intruna.
O vulpe vazand-o,a intrebat-o in deradere:
-Dar ce faci tu vrabiuto  aici pe o vreme asa cumplita de stai tolanita pe pamant  cu picioarele catre cer?
-Cum?, i-a raspuns vrabiuta...tu nu vezi ce urgie,chiar nu ai teama ca sta Cerul sa se prabuseasca peste noi?
Ma stradui si eu asa sa-l sprijin sa nu se rastoarne peste mine.
Vulpea razand batjocuritor:
- Amarato ,si-ti imaginezi tu ca poti tine ditamai Cerul asta pe sfrijilitele alea de picioruse ale tale!
Vrabiuta suparata si indignata:
-Pleaca de aici sireato,ce stii tu?...FIECARE CU CERUL EI!"

Ca talc,semnificatie,eu desprind urmatoarele:

Fiecare in viata are propriul sau petec de cer pentru care ar trebui sa se simte responsabil!
Cum toate cele mici sau mai mari alcatuiesc intregul in toata maretia lui,fireste doar grija si stradania fiecaruia in parte pentru sarcina ce-i revine poate sustine  armonia si pacea Cerului ce ne adaposteste pe toti.

ps: Desigur ar fi si alte intelesuri de adaugat...