sâmbătă, 11 august 2012
Clasic-romantic/Mireille Mathieu-Edith Piaf
Cum sa nu-i cante repertoriul?Este din cale afara de minunat,cantabil,cu o linie si o abordare melodica ce astazi nu mai afli .Pentru Mireille ,Piaf a fost de la debut,si-a ramas pentru totdeauna idolul ei! A omagiat-o ca atare cantandu-i cantecele aproape in fiecare concert,a lansat discuri doar cu piesele ei.(plus versiuni in germana)Rezultatul printre altele a fost acela de a fi hulita de multi fani Piaf,care i-au pus in carca tot felul de afirmatii rautacioase,unele chiar calomnioase!
Asadar unde dai,si unde crapa!
Cine doreste o atmosfera foarte romantica sa asculte Piaf,cine doreste sonoritati clare,pline,ritm sprinten,vicvacitate sa asculte Mireille.Ca idee,prima e" fiica lunii",iar a doua e "fiica soarelui"!Eternul si mult contraversatul antipod clasic-romantic!
Si cand ma gandesc cate persoane am intalnit care le confunda vocile...seamana, nu zic ba,dar nu rasare!
PS:Asadar alegeti dupa preferinte,(si dupa starea de moment, puteti opta)dar nu aruncati va rog cu pietre dupa una sau cealalta,comparandu-le!Sunt doua mari artiste in esenta total diferite!Dati-le fiecareia cei apartine mai bun specific.
Personal, o iubesc pe Piaf,iar pe Mireille o ador!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Etern îndrăgostit.
Sau îndrăgostitul etern!
De un Inger brunet...apropos de blondele madone rafaeliene si idealul eminescian,nu?
Din câte știu, Prima iubire a lui Eminescu, Elena, era brunetă. Și apoi, am mai vorbit despre cum iubea el-
“Deşi am fost de multe ori îndrăgostit, să vă spun drept eu n-am iubit niciodată. Eu mă înşelam pe mine însumi luând drept dragoste dorinţa de dragoste, adică dorinţa aceea de a îngenunchea înaintea unei femei frumoase, pe care mi-o zugrăveau imaginaţia şi simţurile”.
Am o nedumerire- înger negru?
Eminescu era un absolutist,un suprematist,un idealist,poate ma insel dar asa il simt eu din viziunea si stilul sau artistic.
Ei acum si tu,imi place austeritatea invalurita de priviri calde si zambet dulce,generos,gen Mimi,,,asa ideatic!
Plastic prin juxtapunere ,negru purifica,albul da stralucire....rosu pe fond negru este mai pur,mai intens,pe fond alb mai scanteietor,mai luminos.Mi-a venit acest gand acum...asta pentru ca prea mult se asocieaza negrul cu ceva rau,negativ....Piaf a purtat toata cariera ei o rochie simpla neagra,stiai?Mireille deseori tot in negru s-a imbracat,(influentata desigu de idolul ei),si o simpla cruce drept podoaba,fara cercei,bratari,etc.
Îmi place combinațía roșu/alb, agresivitate domolită, patimă și puritate, un fel de echilibru între iubire pătimașă și inocență, așa cred.
Negrul? da, din când în când, am încercat combinația cu verde. A ieșit ceva, nu atât cât să mă convingă.
Nu percep negrul ca pe ceva negativ, Mimi este ceva absolut special, femeie, da, femeie!
Dar nu găsesc acel zâmbet dulce,despre care vorbești, mai degrabă o suferință ascunsă, gesturi calculate, o femeie -artistă!
Orice mi s-ar spune despre iubirile lui Eminescu, nu cred că a iubit, spuneam, n-o spun eu, se simte, se știe, geniile nu cunosc și nu pot dărui fericirea.
Este, cumva, tot un fel de autism, cum spuneai ieri, într-o altă situație.
As,are un zambet generos cat Soarele!!!,nu cunosti tu despre ea,stii prea putin,pentru ca are si multe aparitii triste in care plange,ori multe cantece patriotice in care este fireste foarte sobra.Ce-i drept in tinerete,la debut era foarte timida,si avea o atitudine mai calculata cum spui.Si-a descoperit insa imediat zambetul acela miraculos,cum bine il descriea candva un jurnalist.
Ce este absolut fermecator este ca zambetul ei la anii senectutii,a devenit mai frumos si spiritual ca niciodata!
Verde cu negru si alb-crem ori portocaliu-oranj,piersica sau chiar galben...este cel mai minunat acord in opinia mea!Depinde de calitatea si tonul de verde ales ...pe aici pe blog le-am cultivat ,se observa.Rosu cu alb imi place mult,si mai mult rosu cu bronz auriu.E profund dar insa nu rafinat...,rosu are o personalitate teribila,un ego puternic as spune,este cea mai energica culoare care se impune fara sa lase altora prea multa pietate,unde apare el,toate celelate culori se estompeaza,se subordoneaza radical
Care fericire,geniile sunt Realiste,tonale si subtonale meditativ,...inteleg mai mult despre lume,societate,conditie umana...ceea ce nu inseamna ca nu pot darui fericire,o daruiesc din plin prin opera lor!!!
Ma simt fericit cand citesc o carte buna,chiar daca tema e foarte trista,ma bucur ca a existat un om care a inteles si a simtit o realitate dureroasa,ma bucur pentru esenta ei artistica,pentru spiritul ei dens si sclipitor,ca-mi regasesc ideile,sentimentele,gandurile intr-o forma artistica.
Mă refeream la genii ca ființe.Ca oameni.
Mie îmi place un anume fel de tristețe, tristețea pe care o simt venind și întorcându-se din și în natură.
Primăvara și toamna. Este un anume fel de armonie lăuntrică, poate că ține de timp.
Timp , nu fizic.
Un timp al armoniei.
Chiar crezi ca nu?...ca sunt dificile,tonale,antipatice uneori asta este altceva,si apoi in ce se masoara fericirea?Eu cred ca ele pot darui in cateva clipe cat altii abia intr-o suta de ani.Ai de unde sa stii?Te bucura prin simpla lor prezenta,au aura anume,....
Si apoi ce zambet poate fi mai frumos si stralucitor decat cel ce ascunde o mare suferinta,tristete?
Primavara incepe dupa toamna si iarna!
Toamna este primăvara iernii.
Inseamna atunci ca iarna este primavara primaverii!
hi! hi!
Frumos!
Eu voiam să spun că anul este cuprins între două primăveri!
Am inteles;toamna si primavara!...cea mai cristalina este iarna ca muzicalitate,asadar mai exista si iarna...haha,hai sa fie doua,hai sa fie trei...ei si cu vara ce facem?
Trimiteți un comentariu