Unii sunt cazuti intr-o extrema numita fanatism,un soi de idolatrie,de atasament excesiv fata de ceva sau cineva atat de mare incat orice parere contrarie la adresa cultului respectiv,provoca lesne indignare si ura.Nu e greu de dedus ca asa ceva tine si de un sine din cale afara de mandru,invidios,egoist.Omul mandru vrea mereu sa aiba dreptate,iar cand mai exista si un soi de fetis ,cu atat mai mult !Adeseori in cazul fanatismului apar resentimente teribile ce merg catre spirit agresiv-razbunator.
Psihiatric se pare ca fanatismul are o legatura puternica cu ceea ce este denumit "paranoia megalomanica"
In cazul credintei si opusului ei,exista din aceasta incidenta credinciosi fanatici ori atei fanatici.
Exista insa si stilul echilibrat,moderat.In acest caz exista o pretuire deosebita fata de ceva sau cineva ,insa fara a cadea in acel exces specific idolatriei .Una este sa fii fan Beatles sa spunem,si cu totul altceva sa devii fanatic Beatles!(Lennon a fost ucis de un fanatic revoltat ca idolulul sau a refuzat sa-i acorde un autograf!)Orice atasament excesiv ,indiferent despre ce este vorba,indiferent cata virtutea regasim in acel ceva sau cineva,nu este altceva decat fanatism.Un soi de fixatie maladiva,de obsesie care limiteaza si intuneca glasul ratiunii,inimii.
Daca un credincios moderat se intalneste cu un ateu fanatic,ori viceversa, are loc o discutie intre un credincios fanatic si un ateu moderat,nu e bine deloc,sar si scantei in ultima instanta!
Daca intra in disputa un credincios si un ateu,ambii fiind fanatici...e grav rau, jale si prapad mare ce se poate isca!
Insa..daca discuta un credincios moderat si si un ateu modert,ei da,se poate comunica,se pot intelege,respecta reciproc,invata si construi deopotriva ceva.
Credinciosul poate spre exemplu recunoaste clipe de necredinta negate din fatarnicie,,ateul poate recunoaste clipe de credinta negate din mandrie!...
Asadar cautati calea echilibrului...motto-ul ales mi se pare cat se poate de sugestiv!
