Conexiunea cu altii si singuratatea/Imposibila comunicare

Astazi stiinta spune una,maine apar conform altor studii,alte consideratii,teorii.Contestatii!

Sincer,a inceput cumva sa ma si amuze lucrul asta!

 Voi ce parere aveti?

Suferiti in lipsa comunicarii cu altii,sau preferati de cele mai multe ori sa fiti singuri cu gandurile si pasiunile voastre?

Apropos, citeam undeva acum cativa ani ca oamenii de stiinta  au descoperit  o noua  gena responsabila pt insigurare!Simbolic au denumit-o "gena singuratatii"!

Citeste aici intr-o clipa de ragaz!

https://www.descopera.ro/stiinta/19960604-cat-de-multa-nevoie-au-oamenii-de-conexiuni-sociale-o-teorie-de-baza-a-psihologiei-este-contestata

NP:Candva demult am scris ca prefer nebunia singuratatii decat prostia si mediocritatea anturajului.Nu neg ca am nevoie sa discut,sa comunic cu altii,dar nu stiu cum se face ca de cele mai multe ori raman cu un gust teribil de amar.Adeseori,plec spunandu-mi ca mai bine evitam persoana si imi vedeam de dumul meu.Singur pe o banca privind lumea de departe,ajung sa cred ca e cea mai buna optiune in care interferez cu lumea,doar vizual,contemplativ.,uneori e suficient,da roade chiar.adica sentimentul unei singuratati apasatoare se diminueaza suficient incat sa-mi regasesc resurse de a o suporta si chiar de a ma bucura de viata..in multe momente de singuratate!!

Cand  discut cu cineva,adeseori  vrea atentie permanenta,turuie si nu se mai opreste ,e clar,diverse marcaje, boli isi spun cuvantul..e un monolog in asta iar eu ca si ascultator ma umplu si ma consum teribil.Ma simt intr-un final epuizat cumva,toti se plang,toti acuza,repeta  obsesiv aceeasi placa a unei suferinti,nemultumiri,conflict...ce lume bolnava,ce trist!Daca reusesc sa spun si eu ceva,un sfat,o vorba buna de duh,am sentimentul ca nu asculta,ca nu i-au aminte,nu retin mai nimic defapt,doar mimeaza ascultarea,mintea le este doar acasa la ei,la problemele si obsesiile lor!

Daca nu mai stim sa ascultam,comunicarea devine doar o tentativa menita esecului, un fiasco! Sa ascultam fiecare,fara reciprocitivitate ,fara respect la urma urmei,nu se poate comunica!E inutil,e pierdere de timp! 

Ai grija omule fata de cine te confesezi,pe cine asculti,ai grija la masura,ce,cat si cum discuti.Spune stop la timp ,nu te lungi la vorba cu strainuii,si nici baremi ,in multe cazuri am constatat,cu cei care pretind ca isi sunt prieteni!

Ajuta ascultand,ajuta cu un zambet,cu o vb buna ,cu un gest  daca se impune,dar dupa caz cu masura de timp si implicare cuvenita!

Cine nu stie sa taca ,nu stie sa asculte,si asemenea , cine nu stie sa asculte nu stie sa taca !Conversatia in comunicare e o arta pe care ambele parti trebuie sa si-o insuseasca,sa o practice!Un dialog real,benefic de ambele parti   se construieste cand emitatorul si recepturul schimba rolurile cu o anumita frecventa,e o lege de bun simt tacit,respect, educatie si niscai intelepciune.

  Categoric arta conversatiei ar  trebui sa reprezinte un obiect de studiu in scoala!

Altminteri,si in "comunicare" ajungem la legea egoista si primitiva a lui  "Care pe Care"!

Nedumerire

Cand nu esti aproape de cel care are nevoie de tine la greu,cand i-ai refuzat niste rugaminti elementare,cand ti-a cautat si fie chiar cersit  prietenia...de ce dupa ani si ani,sa-l intrebi la telefon,  ce mai face?!!!
Doar intre prieteni vaz eu rostul acestei intrebari...ptr ca prietenul daca vei spune ca ti-e rau,iti va fi aproape cautand sa te ajute,iar daca iti va fi bine ptr o realizare,doar el se va bucura sincer de reusita ta!
Altminteri...intrebam asa formal,ca asa se poarta,asa s-a incetatenit de sute de ani..ca apoi sa avem ce barfi  cu altii,sau sa invidiem!
Eu cam asta am constatat adeseori!

Nu exista comoara mai mare decat un prieten bun ,adevarat!
Cineva spunea ca daca ai 5 prieteni adevarati ,te poti considera un om bogat si  fericit!
Si-l cred!Cu mentiunea ca eu ma multumesc fie si doar cu unul...
Caut ..dar nu gasesc!

PS:Diogene umbla ziua in amiaza mare cu un felinar...un gest simbolic,cauta un om ,un prieten!
Dormea  intr-un butoi  iar  tovarasi de companie ii erau niste caini!

Singuratatea si sinuciderea

Cineva imi recomandase un link despre Alain Delon...nu l-am gasit,insa am gasit alt articol in care se vorbea despre intentia celebrului actor  de a se sinucide.
Stupoare!
Motivul,pe scurt,singuratatea!

Nu-l cred..habar nu are ce se inseamna cu adevarat acest sentiment!Poate faptul ca nu mai e atat de mult in centrul atentiei precum in tinerete,il face sa se simta la cei peste 70 de ani ai sai,mai putin iubit ,mai singur!
Cand ai faima ,bani,frumusete..nu ai cum sa fii singur!Doar daca tu respingi oamenii din anumite motive!
Poti ajuta,poti darui..sunt mereu oameni care au nevoie de ajutorul cuiva,,,e pacat sa te plangi cand poti si nu o faci!E un soi de narcisism in asta!
Vine o varsta apoi,cand singuratatea e chiar recomandata uneori,in anumite momente,pentru a rememora,medita si decanta asupra rosturilor si semnificatiilor vietii tale ,pentru a te apropia astfel in cuget si simtire mai mult de Dumnezeu,de izvorul vietii tale!
Lasi  orgoliile si ravna lumeasca in urma,,nu mai pretinzi nimic lumeste un timp ,inchizi incet o usa a eului,si te pregatesti sa  fii vrednic pentru a deschide  usa cea mare catre lumina cea pura si sfanta!

Daca ai primit unele daruri in viata,ai datoria sa te folosesti de ele pentru a-i ajuta pe cei mai putin daruiti,norocosi sau privilegiati de soarta!E un test al iubirii!
Mereu o dau exemplu in acest sens pe Margareta Paslaru,al carei crez in viata este:

"In tinerete ne straduim sa ne facem un nume.
La maturitate,trebuie sa folosim "numele",spre binele altora." 

Astfel ii doresc si lui Alain Delon ,sa-l preocupe ce poate darui lumii  prin "numele "sau ,sa se gandeasca la cat de mult bine ar putea face in lumea asta,pana in ultima clipa a vietii aleasa de Dumnezeu!
M-am intristat profund pentru ce a spus"Nu-l las pe Dumnezeu sa aleaga!"
Pai..Dumnezeu a ales sa-i  dea,gramada,,,si fireste, tot El se cuvine sa aleaga ceasul despartirii tale lumesti.
Eu inteleg asemenea ganduri omenesti,cand sunt traume profunde in viata omului,cand nu mai suporti un stres,esti panicat,foarte indatorat,grav bolnav,etc ..dar in acest caz,e chiar prostie si pacat!




.

Cum oare?/Viata de calugar...

Mai aproape de Dumnezeu te simti in meditatia singuratatii tale,sau in comunicarea cu semenii tai?
Ori ai nevoie de a doua ca sa o starui pe prima la cel mai inalt nivel posibil?
De ce unii se calugaresc?
Iata ce am gasit.



asa credeam si eu pana nu demult,astazi insa dupa atatea deceptii in relatiile interumane,am multe rezerve.
Viata de calugar,cred ca  e un fel de juramant de consacrare totala lui Dumnezeu.
Faptele lor sunt Rugaciunile de o consistenta si forta de actiune cu mult mai mare decat a celuia prins in hatisurile aceste societati corupte,bolnave,acaparatoare.
Mult poate da de inteles  scriptura,rugaciunea celui drept si curat!
Printre oameni traind,o anumita profunzime si curatire se pierde parca...
Deseori am tanjit dupa o comunicare de calitate,,,straniu,de multe ori am avut impresia in final,ca era mai biine sa fi meditat in singuratate,sa fiu doar eu si Dumnezeu in gandul meu.
Ajuta-i pe oameni ori de cate ori poti,dar nu-ti fa cruce la lumea asta!

Cu noi...si impreuna!

Uneori ma infior de propria-mi singuratate, mai cu seama cand o contemplu pe a altora!


Nu oare asa arata mai bine viata?

Si totusi...fiecare ... tot singur imi pare!
Evident,avem ambele calitati,singuri si impreuna!
Problema este catre care tindem!

Singuratate impusa!

Citeam candva un articol in care se afirma conform unor studii stiintifice ca  singuratatea ar fi o predispozitie dictata genetic!S-a descoperit asadar gena responsabila cu predispozitia catre solitudine!

Retoric,la antipod cu adapatabilitatea,cu relationarea sociala,sa fie preferinta singuratatii o boala?

In singuratate ma simt adeseori foarte bine !E drept, uneori nu mi-o doresc,ba chiar o detest!

Eu m-am obsinuit cu singuratatea asta...nu am voit-o eu,asa a fost sa fie.

Spun asta deoarece toate eforturile mele(disperate chiar uneori)  pro comunicare,prietenie,iubire...au esuat.

Ma vad asadar obligat sa urmez acea spirala interioara a sufletului si sa ma retrag in ea  precum melcul in cochilia sa.Acolo exista o lumea speciala,doar a mea,o lume  impresurata cu pasiuni,vise ,povesti.Adeseori plasmuiesc povesti.Din toate gandurile si deceptiile lumesti,caut prin imaginatie sa le dau sens ,talc,rost in lumina binelui,frumosului,armoniei.Ori doar ca sa ma amuz,pentru a sfida  acea tristete apasatoare ce ameninta uneori..

Din cand in cand,mai ies afara ca melcul dupa ploaie pentru un strop de comunicare!

Greu...insa raman impresii destule ,se aduna material si idei pentru o alta poveste.

Despre singuratate

La inceput ,a fost Singuratatea...

Daca exista un singur Dumnezeu,un Creator...ma duc acum cu gandul la Singuratate.La sentimentul de singuratate.
S-ar explica cumva intentia creatiei omului dupa chipul si asemanarea Sa,nu?
Sa existe oare in Univers acest sentiment rascolitor si dramatic al singuratatii?Sa fie oare  insusi Dumnezeu suferind de singuratate,de unde si de subinteles expresia unui mare teolog, "dragostea nebuna a lui Dumnezeu "!

Poate ca din sentimentul puternic al Singuratatii  a purces  Vointa creatore.....s-ar explica de ce noi ca parte creata resimtim imperativul prieteniei,iubirii!
Sa fie pornirea iubirii intr-un tainic si subtil acord cu teama de singuratate?

Uneori simt ca toti suntem singuri..mai mult, sau mai putin...
Sa fie singuratatea firii o lege universala?Un fior primordial,de dinaintea cuvantului creator?
Cert este ca uneori este atat de marcanta,incat cuvantul tace in tine mormantal si gandurile toate pier.

Destinul Solitudinii...

"O paralela apare flagranta atunci cand se spunea;"se pare ca Michelangelo n-a cucerit-o niciodata pe cea pe care a iubit-o".Acelasi lucru se poate spune despre titanul de la Bonn,Ludwing van Beethoven.Dar asemanarile nu sunt izbitoare numai sub aspectul constatarii ca amandoi au iubit fara sa fie iubiti.Ele merg mai departe.Amandoi nu aveau o infatisare prea placuta;erau scunzi si destul de urati la chip.Amandoi isi mareau lipsa de frumusete exterioara cu cat de bine stiau sa se faca antipatici,uraciosi chiar.Si Michelangelo si Beethoven aveau o familie la care tineau nespus de mult,pe care o ajutau cat puteau si peste ceea ce puteau.In schimb n-au fost rasplatiti decat cu nemaipomenite necazuri si au fost jecmaniti in mod rusinos.Amandoi se nasc in adoua jumatate a secolului si acopera cu viata lor prima jumatate a veacului urmator.In operele lor sunt raspantii,lucruri care apun si altele care rasar.Pentru gloria lor si a omenirii,opera pe care au lasat-o a fost un fruct amarui,parguit cu multa suferinta.Amandoi si-au dobandit laurii nemuririi cu vointa fara de margini,credinta ca numai fapta,opera de creatie,este cea careia merita sa-i jertfesti totul:sanatatea,avutia si chiar viata.

In ce masura Michelangelo si Beethoven au avut dreptate sta marturie amintirea lor peste veacuri,cu mereu sporita recunostinta a urmasilor pentru ce au avut sa mosteneasca."

                                                                            Stefan Popescu

Geniu pustiu...

"As da oricand din viata mea si din sangele meu,de s-ar putea adauga vietii lui Michelangelo,ca lumea sa nu piarda un asemenea om."
                                                   (Papa Iuliu al III-lea)

Michelangelo-Madona Medicee

"Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere
O piatră să ador."
                               "Amorul unei marmure"-Mihai Eminescu

Singuratate...

VRAND sa para mai pamanteana...

Statuia,

Coboara de pe soclu si....

Se pierde in multime

...............................................................

Dar isi da seama,

CA FIECARE.... ESTE, TOT UN FEL DE STATUIE.

DEZAMAGITA,se intoarce din nou pe soclu,

Ca sa infrunte mai departe....

VESNICIA.

     autor:?....

PS:Cam asa simt si eu ,si in viata reala si de cand tot navighez pe diverse bloguri!Suntem aidoma statuilor,doar ca ele isi traiesc vesnicia fara sa se planga...sau poate...

Poezia am citit-o cu foarte multi ani in urma intr-o revista,nu-mi amintesc autorul...punctuatia este dupa cum simt eu.