"O paralela apare flagranta
atunci cand se spunea;"se pare ca Michelangelo n-a cucerit-o niciodata pe
cea pe care a iubit-o".Acelasi lucru se poate spune despre titanul de la
Bonn,Ludwing van Beethoven.Dar asemanarile nu sunt izbitoare numai sub aspectul
constatarii ca amandoi au iubit fara sa fie iubiti.Ele merg mai departe.Amandoi
nu aveau o infatisare prea placuta;erau scunzi si destul de urati la
chip.Amandoi isi mareau lipsa de frumusete exterioara cu cat de bine stiau sa
se faca antipatici,uraciosi chiar.Si Michelangelo si Beethoven aveau o familie
la care tineau nespus de mult,pe care o ajutau cat puteau si peste ceea ce
puteau.In schimb n-au fost rasplatiti decat cu nemaipomenite necazuri si au
fost jecmaniti in mod rusinos.Amandoi se nasc in adoua jumatate a secolului si
acopera cu viata lor prima jumatate a veacului urmator.In operele lor sunt
raspantii,lucruri care apun si altele care rasar.Pentru gloria lor si a
omenirii,opera pe care au lasat-o a fost un fruct amarui,parguit cu multa
suferinta.Amandoi si-au dobandit laurii nemuririi cu vointa fara de
margini,credinta ca numai fapta,opera de creatie,este cea careia merita sa-i
jertfesti totul:sanatatea,avutia si chiar viata.
In ce masura Michelangelo si Beethoven
au avut dreptate sta marturie amintirea lor peste veacuri,cu mereu sporita
recunostinta a urmasilor pentru ce au avut sa mosteneasca."
Stefan Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu