Cea mai lunga cale...

Da,vorba parintelui Arsenie Boca, "cea mai lunga cale este cea de la ureche la  inima"...pai spui cuiva ceva din toata inima ,tresaltand de emotie chiar,si te pomenesti culmea insultat ,luat peste picior in mod grosolan.
Mai sa fie..unii daca nu pot fi buni,crapa cand altii se straduiesc cel putin sa fie!Nu se poate,e ceva in neregula,cine naiba e asta de o face pe pacifistul ,iubitorul ,intelegatorul fara sa se ofuscheze niciodata.
Daca cineva nu poate sui,trebuie sa-i faca si pe altii sa coboare!Iti cer o mana de prietenie in mod viclean,te trag bine ,tu cazi peste, el suie pe spinarea ta!Uite asa ajungem uneori  sa cadem, fie si din intentii bune!Ai grija asadar cui intinzi o mana de ajutor,de prietenie!

Cam asa parabola  ar fi de dedus,din cele patite.
Unde esti tu Brugel sa o pictezi,asa minunat cum ai redat "Parabola orbilor!"

Ei da, e vina mea ,orb am fost,de prea credul si dornic de ...prietenie.
Un prost...sentimental!Asta e,invatare de minte,pentru a nu stiu cata oara,si rau imi pare ca nu ma pot tine de principiile care le am,dar,nu prea le respect!Nu pot,desi m-am si jurat!
Si iar o patesc.Urat.


Da, cand nu ajunge cuvantul la Inima omului,doar intra pe o ureche ,pentru a iesi pe cealalta!
Pentru asta e necesar ma gandesc,sa ai o inima deschisa!Ei bine la multi bag seama s-a intepenit bine usa camarei interioare!
Doar poate vreun cutremur sa o deschida!
Nu o vorba buna!