Eu de mic am trait cu acest sentiment...Altii,erau mereu mai merituosi,mai deosebiti,mai interesanti decat ma vedeam si percepeam eu pe mine insumi!
Trebuia ca atare sa ma dau peste cap ,sa muncesc si sa demonstrez ceva deosebit ca sa fiu in centrul altora de interes,ca sa fiu iubit.Iubirea era pentru mine ceva ce trebuie meritat.Foarte tarziu am realizat ca a fi iubit este un drept al fiecaruia ,indiferent ce stie,cat poate,cine este!Am avut de mic multe exigente cu mine insumi in ce imi propuneam.Prea multe,ma oboseau,si astazi ma obosesc,ma streseaza!
Nu am fost un copil care sa ma simt iubit asa cum imi doream.Fireste,cu atat mai mare resimteam lipsul dragostei cu cat eu insumi nu ma prea puteam iubi pe mine insumi.
Totusi,acest sentiment,obsesie,cult chiar, m-a ferit de egocentrism si mandrie, m-a determinat sa-mi indrept gandul si atentia permanent catre cei din jur,incercand sa-i fac sa se simta bine in compania mea ,sa-i ajut la nevoie.
Paradoxal cumva, cu cat te iubesti pe tine mai putin ,cu atat e loc mai mult sa iubesti pe altii!!!
Insa sa iubesti si sa nu te prea simti iubit,sau sa nu prea poti simti asta...e un sentiment cumplit de dureros uneori!
De ceva ani buni incoace insa,deceptiile legate de relatiile interumane,m-au determinat la un soi de retragere,insingurare in matca propriului ego.Mi-am pierdut increderea in oameni,am inceput sa-mi indrept gandul tot mai mult catre Dumnezeu.
Incep sa devin ceva mai egoist,insa invat ,culmea,sa ma iubesc cumva si pe mine asa cum atati ani de zile nu am stiut a o face.
Greu de tras o concluzie din lupta asta acerba dintre eu si altii,ce masura sa respecti,cat si cum se poate echilibra cu folos balanta...ceea ce stiu insa, este ca am avut intotdeauna au sentiment misterios despre Cineva care ma iubeste!
El m-a tinut si cand am trait cu sentimentul lui altii,si cand am sarit de partea cealata a baricadei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu