Trei ganduri ma framanata de ceva ani buni de zile incoace,trei drame ale inimii bune care sufera si se consuma pentru altii cu o deosebita aplecaciune,sfidand limitele suportabilitatii psihice dintr-un asumat spirit de jertfa pana la sacrificiu chiar!
1) -Sa suporti indelung,menajand si injrijind o persoana draga cu o fire f dificila,incapatanata,suparacioasa ,patimasa , asta presupunand sa cedezi tu mai de fiecare data ca sa nu-l starnesti ,sa nu-l superi! Deseori raspunzi cerintelor si pretentiilor sale exagerate,egoiste si chiar ridicole!Deseori te face sa plangi,dar tu suporti cu stoicism acesta relatie de supunere sperand cu naivitate ca poate se schimba ceva in timp,ca efortul tau merita totusi,si poate chiar va fi rasplatit intr-o zi. Si se intampla astfel ca intr-un final, tu sa te imbonavesti grav nervos, sa te simti fizic si psihic daramat,epuizat,depresiv iar ea mai bine chiar,mai linistita ,echilibrata,multumita .
2) -Sa vrei sa ajuti din toata inima ta o persoana straina aflata intr-o situatie disperata sau suferind de o boala grea ,si in ciuda eforturilor tale ,din diverse motive,sa nu reusesti,ba mai mult sa iasa si mai rau.Intr-un final ajungi chiar sa te intrebi daca merita,daca nu era mai bine sa ramai pasiv,ignorant!In asemenea situatii,am ajuns sa ma intreb ce e binele,,analizand parcursul celor intamplate am constatat ca uneori binele care crezi tu ca-l faci,nu e tocmai binele.Desigur, intentia conteaza,insa mai trebuie ceva ca sa si reusesti!Ce doare in acest caz este faptul ca nu mereu esti la inaltime,ai si caderi,cedezi nervos,gresesti,ai si momente cand vrei sa renunti ,simti ca nu o poti duce la capat.Devii frustrat,anxios vazandu-ti propria neputinta in a gestiona situatia existenta!Nu e suficient oameni buni sa vrei sa ajuti,e necesar ca si pesoana respectiva sa faca un efort,sa lupte,sa asculte ce o sfatuiesti!Si bineinteles,mai e nevoie si de priceperea ta,de mult tact,de puterea ta de convingere!
3) - Sa te invinovatesti cand ajutand ai esuat,sa ajungi sa crezi ca tu ai gresit undeva ,pt ca nu ai gasit solutia cuvenita,pt ca nu ai facut suficient pt ea,intotdeauna cand ai o inima buna te gandesti ca s-ar fi putut mai mult cu atat mai mult in contextul unor reprosuri venite culmea ironiei chiar din partea persoanei respective.Aceasta ia ea oare in calcul ca si tu te confrunti cu necazuri,boli...ca si tu ai limite si chiar nevoie de ajutor,ca nu iti e usor!?E bine, uneori chiar trebuie sa i-o spui! Pe de alta parte un glas interior al ratiunii iti spune ca ai facut ce si cat ai putut tu mai bine,omeneste,stradania ti-e martor la Dumnezeu,ca nu esti supraom, ca nu trebuie a te judeci asa aspru pt nereusita,insa, cu toate astea ceva lautric tot nu-ti da pace,te roade,te doare...chiar si cand stii f bine ca persoana ajutata are partea ei de vina !
CONSOLARE: Am citit candva demult intr-o carte de S.N.Lazarev : "In toate religiile mondiale se admite ca Nivelul de Stradanie este mai important decat cel de Realizare!"
MANGAIERE: Sfanta Tereza de Calcutta :"Dumnezeu nu-si doreste sa reusesti,ci sa incerci din toata Inima ta!"
A fi cu adevarat bun inseamna sa suferi multe, nu doar drame personale si de familie ci multe alte drame ale altor fiinte cu care interactionam ,fie oameni,fie necuvantatoare!O Inima Mare presupune o Constiinta extinsa ,e acel "Eu Universal"cum il denumea Tagore, prin care fireste empatizezi cat mai mult cu sufletul suferintei lumii inconjuratoare,incercand sa aduci pe cat iti sta tie in putinta alinare,pace,vindecare!
PS:Iubirea nu nominalizeaza,dragostea pe toate indelung le rabda,le sufera,le nadajduieste !!!
