Paradoxul iubirii

Suporti toanele si nervii cuiva ani si ani de zile,il menajezi  in fel si chip,pleci capul,cauti solutii de impaciure...si peste ani si ani,ajungi tu cu nervii in pioneze iar persoana "protejata" e mai calma, bine,echilibrata  decat iti este tie .
Ce dureros paradox!!
Fara a nu  cauta  sa ne ajutam reciproc,cand doar unul tace si suporta ...acesta, pe fondul unor necazuri personale adaugate in timp,ajunge bolnav,istovit,cu psihicul cazut.
Din aceasta perspectiva,ce sa ne mire tendinta omului catre a fi un individualist egoist?
Iata un subiect de roman/film fantastic de interesant de abordat!
La asa ceva ma tot gandesc de cativa ani incoace.
Si uite asa... imi vine cateodata sa ma duc in lumea larga,sa fug,sa uit,sa nu mai stiu de nimeni si nimic!

Straniu,oamenii mai degraba se distrug intre ei,decat sa se iubeasca!
Ori iubirea asta inseamna sa suporti de n si n ori raul din jur?Si totusi..de ce facand bine ajungi  sa primesti rau?De ce atata asteptare?
Cata rabdare,putere sa ai,ca esti doar un om,tu insuti esti imperfect,marcat de neajunsuri si boli.
Solutia?
Credinta si speranta in rasplata de apoi ar spuneun credincios.
Aici am venit sa suferim ,sa ne imbolnavim ,sa murim.E un test!
Suntem prostscrisi,am fost izgoniti,blestemati dintr-o anume vina undeva la radacinile vietii noastre./

Stiu si eu...ce sa mai cred,sa zic?
O singura amintire dureroasa de pe pamant,ar putea sa te rapuna si in rai! Liniste nu vaz cum ai avea.
Doar daca Dumnezeu va reseta memoria ta lumeasca,pastrand doar pe cele bune si frumoase!
Ne vom aminti astfel unii de altii ,doar prin ce a fost bun si luminos intre noi.Iertate fiindu-ne astfel greselile,pacatele,caderile!
Daca meritam!

Dar oare ,,mai esti tu insuti in urma acestei resetari fara amintiri dureroase?

Uneori as vrea incremeni locului,sa devin o statuie pentru vesnicie.Atat.
Pentru ca uneori ...zau,pana si frumusetea doare.
Pentru ca nu o poti gusta in stare pura,nu ai cum ,intr-o lume evident bolnava si mereu in conflict!
E un contrast ,oricate stari sublimale ai cauta in tine,contrastul asta puternic dintre frumos si urat, te afecteaza puternic.

Ideea de lupta,,ma cam oboseste,,de fapt,niciodata nu mi-a suras,oricate conotatii pozitive ii dau unii,altii ...expresia "viata e o lupta!' ...nu-mi spune mare lucru.Lupta e un obstacol dureros si atat.Viata a devenit o lupta ,insa nu asta e atributul ei fundamental.Viata ar trebui sa fie o reveerie in bucurie,frumusete,incantare.
Detest lupta,razboiul,conflictele ..unii bag seama ca le iubesc!
Nu s-a saturat  si raul asta de atata cearta si lupta ?

De ce Doamne nu le-ai aratat lui Adam si Evei ,asa ca pe o panza a transcendentei tale profetice,ce avea sa urmeze daca vor gusta din fructul interzis?S-ar fi inspaimantat si altfel ar fi stat cu ascultarea!
Doar le-ai zis....