De-as avea...la ce bun!!!

"Nici o viata nu este viata unuia singur.Nici o moarte nu este moartea unuia singur."- K.Tsatsos

De-as avea toate fericirile acestei lumi...la ce bun atat timp cat exista atata suferinta in jur?
N-am sa inteleg vreodata ce-i multumeste atat de mult pe unii privilegiul confortului personal,cat de automultumiti pot fi de plinul bunastarii lor personale.Barem sa nu mai invalurim lucrurile in roze si sa vorbim de iubire...care iubire?Iubim ce ne apartine,ei asta se cheama posesivitate si mare pacat este!...poate egocentricul din noi iubi lumea?,ce se intampla de fapt,unde e ratiunea iubirii,lumina ei?
Ne ascundem dupa cuvinte,fugim in noi sau de noi,totuna este,fugim de aproapele nostru,adica de cel ce-ti cere ajutorul...si culmea culmilor mai vorbim despre prietenie,iubire,Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere despre fericire,sa vorbeasca cei napastuiti de soarta si cei preocupati cu adevarat de soarta lor.Suntem doar simple mormane de nisip ,dar ne credem castele fermecate ori chiar fapturi inaripate...trebuie sa vina un vant sau val napraznic ca sa intelegem cine,cat si cum suntem ...
Visele de mai bine ale fiecaruia,ce sunt?...copilarii egoiste,scopuri,interese,pragmatism lumesc.Si poate pentru ca stim prea bine asta,fie doar si in subconstient,ne amagim cu vorba si ne pierdem in poezioare dulci cu arome imbatatoare.Nimic nu explica nimic,doar fapta staruita catre alt suflet nevoias tine de miracolul iubirii .
Dar de ce sa fim buni si sa suferim pentru adevarul ce doare ,de  tragismul vietii...realitatea lumii ce mai conteaza,singura realitate  este a mea ...ei asta inseamna ca totul se construieste de fapt pe sintagma;"care pe care"legea junglei asadar,in rest, iluzii,miraje...fabricate cu intentie sau fara din inconstienta,naivitate sau mai stiu eu ce.

BAREM,sa avem curajul sa recunoastem ca fugim de realitate,de inima ei ...ar fi un pas fantastic, spre altceva,mai bun cu siguranta!