sâmbătă, 2 iunie 2012
Muzica care se traieste...
Cu conditia de a-l asculta pana la capat ,imi permit sa spun ca este imposibil aproape sa nu va rapeasca cateva lacrimi...nu trebuie neaparat sa iubiti genul numit chansoneta ca sa simtiti ca muzica si interpretarea ei de calitate tin de acea stare emotionala traita si transmisa din plinul inimii, fara trucuri si farduri scenice,fara efecte pe sintetizatoare si iarmaroc in lumini si culori stridente ca astazi.
Cand efectele o iau inaintea afectelor ma gandesc ca tehnica a devansat umanitatea....ceva cu siguranta ne-a parasit,am pierdut,am abandonat un crez ,am uitat de inima,de glasul si chemarea ei...nu stiu de ce,dar zau regret teribil ca nu se mai canta astfel.........atatea nuante muzicale exprimate prin expresia chipului,unde astazi mai vezi asa ceva???
PS:Dupa unii nu-i a buna..lipseste spectacolul,showul...sa-ti stea inima in loc eventual...foc sa iasa din vioara,ei, nu e de la inima oameni buni ,e adevarat ...pe bune!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Ascultat în întregime şi îţi dau dreptate. Francezii au avut parte de cântăreţi de o sensibilitate aparte. După mine, Marie Laforêt, Juliette Gréco, Serge Gainsbourg, Jacques Brel şi unul care mi-e drag tare: Charles Aznavour, intră în categoria celor care au cântat cu sufletul pe masă. S-a diminuat calitatea actului artistic, îi percepem noi greşit pe cei de acum, s-au schimbat standardele, sinceritatea e desuetă şi riscantă, cine ştie?...
zile frumoase şi muzică pe gustul tău să ai!
Sunt mai multi chiar:Piaf,Adamo,Dalida,Joe Dassin,Gilbert Becaud...exact in aceeasi categorie pe care o apreciezi si sunt perfect de acord cand spui;"cu sufletul pe masa"...ei da ,Charles Aznavour,foarte special!!!Cred ca erau mai aproape de sensul poetic al muzicii usoare...e adevarat ca vremurile se schimba,alte gusturi,alta palarie,dar totusi natura de ce nu se schimba?...macul rosu e la fel de rosu si diafan ca dintotdeauna!
Natura în sine nu, macul e la fel, dar florăresele nu au buchete cu maci, pentru că foarte puţini ar cere aşa ceva. Au în schimb... (aici a trebuit să caut pe net, că uitasem cum le spune) crizanteme ţinute cu tulpina în cerneală, sau trandafiri, la fel 'albăstriţi' artificial, care se vând excelent.
:) nu-s sigură că am găsit cea mai reuşită metaforă.
Ei da,pai un trandafir albastru e cool,nu a vazut Parisul asa ceva...doar ca albastru natural e una,mirific... pe cand cel obtinut artificial e cu totul altceva,strident..imi aduc bine aminte de ce povestesti,era la moda candva lucrul asta,nu stiu astazi daca se mai practica?...dar in alta ordine de idei este exact ce spuneam,sintetic!!!iar cand vine vorba de muzica este poate si mai suparator.Ne plasam tot in sfera kistch-ului,preferam marul ala umflat cu pompa,ala natural ,e mic si pestrit,ce mai conteaza savoarea,ambalaje si efecte comerciale diverse se vand si se cer pe piata!Organismul ne atentioneaza la un moment dat ca nu e bine,dar inima nu oare si ea spune acelasi lucru?Cand oare, cine stie...
Nu avem prea multe soluţii de ieşire. Adaptare, pentru organism şi un gard înalt, prin care să nu răzbată privirea, ca la curţile saşilor, pentru inimă. Să zicem că asta ne-ar asigura un optim cât de cât.
Mai tarziu cu pumnul de medicamente(cine si le permite) si cu inima sfasiate de regrete multe...ma rog,zic si eu,floare albastra la ureche...am fugit pe afara,cerul albastru nu l-am mai vazut demult...azi e o zi generoasa,vreau 'sa fur' un petec de cer si ceva verde intens pentru hrana inimii.
Trimiteți un comentariu