Editura Facla(Timisoara,1986)
"Este aproape cert ca Van Gogh era purtatorul unei structuri caracteriale cu disociatie de tip schizofrenic.Din toate variantele posibile,analizand retrospectiv documentele biografice(scrisorile,lucrarea lui Rewald,etc)se contureaza apartenenta pictorului la modelul caracterial autolitic(sindromul de autoliza) delimitat recent de Poldinger(1981),caracterizat prin disocierea raportului dintre fortele autoprotectoare si cele autodistructive.
Dupa opinia noastra,acesta este cel mai corect diagnostic.
Modelul presupus de Poldinger implica pe plan evolutiv trei etape relativ distincte; premergatoare,ambivalenta si decizionala(decizia actului suicidal)"
Delimitate cronologic in cazul Van Gogh,cele trei etape ar corespunde dupa Poldinger perioadei pariziene,arles-iene si fireste celeia de la Auvers-sur-Oise unde s-a produs actul suicidal.
1) Faza premergatoare(prodromala)
-comportament agresiv,fie exteriorizat,fie deturnat spre interior
-insatisfactie sociala pana la revolta
-incercari repetate de autostapanire,de oprimare a impulsurilor agresive
-cautarea singuratatii,acceptarea izolarii
-accese de melancolie,depresiune
-exprimari sau gesturi aluzive la suicid
....
Chiar din aceasta perioada cauta singuratatea,dar reuseste inca sa-si inhibe eficient agresivitatea;raspunde cu docilitate la critici,cautand noi prietenii,insa inmagazinand pe plan afectiv revolte si umilinti."
2) Faza ambivalenta
-manifestari polare
-hiperemotivitate
-act presuicidal;"cry for help"
....
"Etapa ambivalenta se defineste in sistematizarea lui Poldinger,prin conturarea neta a tendintelor autoprotectoare si autodistructive.Supapele creatoare ale pictorului convertesc insa in mare masura ambivalenta in alternative polare de inregistrare a ambiantei.
Incep sa fie evidente oscilatiile intre luciditatea creatoare si haosul dezorganizant ,intre exuberanta si depresiune.
Uneori recurge la tuse mici,tematoare,punctiforme,alteori la trasaturi ample,de o vigoare salbatica.Uneori aplica vopseaua in pelicule fine si pure (amintind de Matisse),alteori asterne cu frenezie straturi dense,culorile expansive alterneaza cu cele sumbre si estompate,monocromia cu policromia.Peste toate acestea planeaza insa o tendinta de supradimensionare emotionala alimentata de insatisfactiile din perioada pariziana,in care nu-si gaseste inca filonul reprezentativ si in care se izbeste de dificultati materiale:de refuzul modelelor de a poza,de interdictia de a picta in strada s.a. m. d.
....
Ceea ce denumeste Rewald "tragedia de la Arles"s-a motivat prin disputele tot mai vii dintre cei doi pictori,alimenatate de deosebirile caracteriale.Cu o noblete de cea mai pura esenta,Vincent picteaza scaunul lui Gaugain,caruia ii confera o spiritualizare de catedrala.In schimb,Gaugain ii face un portret in care Vincent e confruntat brutal cu propria-i abnormalitate si exclama:"acesta sunt eu,ajuns la nebunie!"
Urmeaza apoi secventele bine cunoscute:abuzul de alcool,confruntarea de la cafenea,preavizul retragerii lui Gaugain,un nou asalt halucinator ,si in final actul agresiv autodeturnat(sectiunea urechii stangi)
Biografii lasa sa se inteleaga ca gestul presuicidal al lui Van Gogh ar fi fost generat de disperarea pricinuita de pierderea iminenta a unei prietenii,fata de care devenise dependent.
In esenta el este momemntul culminant al stadiului de ambivalenta,anuntul stadiului final de autoliza.Acesta este adevaratul "cry for help" invocat de Farberow si Schneid-mann,momentul disocierii ireversibile intre fortele de mentinere si cele de disolutie a eului."
3) Faza decizionala
-falsa liniste(stabilizare)
-actul suicidal
"El poate fi precedat de acte de evocare a actului final,dupa care urmeaza "calmul dinaintea de furtuna" ce are darul de a crea falsa impresie ca amenintarea a trecut.
....
Etapa suicidala se initiaza in rastimpul internarii la azilul de pe Saint-Remy.Aici Van Gogh parcurge alternativ momentede lucidate calma,si de depresiune cu halucinatii.(persistenta ambivalentei)Treptat insa fortele volitionale cedeaza in favoarea resemnarii.Se produc metamorfoze in tematica si tehnica picturala:galbenul stralucitor al florii soareluie inlocuit cu nuante intunecate,sumbre,noroioase(peisajul cu maslini,cu chiparosi)Cu tot acest viraj(catre maron ,purpuriu stins,ocru)culoarea sa ramane mai sugestivadecat cea a aintregii garnituri de pictori de la Paris,Pont-Aven sau Pouldu.
Declinul volitional il identificam in momentul in care se multumeste sa lucreze copii si rep[lici la propriile lucrari.Nici confirmarile oficiale(articolul lui Aurier,vernisajul expozitiei celoir XX,expozitia de la Champs Elysee) nu reusesc sa-i readuca increderea.
....
Cand ajunge la Auvers-sur Oise,e puternic impresionat de pitorescul locului,se entuziazmeaza de personalitatea doctorului Gachet,amestec de meditatie resemnata si excentricitate fascinanta.Aflat intr-o stare generala buna,lucreaza cu daruire peisaje,reia lucid corespondenta cu Gaugain,renunta la consumul de alcool.Sinuciderea se produce fara preaviz,pe fondul unui calm exagerat,lasand pe masa o scrisoare catre Theo de o luciditate de cristal.
Moare dupa doua zilein urma plagii toracale in accese de sufocatie si e invesmantat in flori galbene,flori de culoarea sa preferata.Galbenul cautat de Van Gogh ,avea pentru el un efect de atenuare a starilor de psihastenie."
Diagnosticuri mai vechi:
"In anul 1955,profesorul Henry Gastant a prezentat o conferinta la muzeul din Haye,in care eticheteaza boala lui Van Gogh ca epilepsie cu focalizare in lobul temporal.Argumentele si concluziile autorului sunt reluate intr-un studiu complex aparut sub titlul "Geniu si epilepsie",unde sunt reuniti sub raport patografic Van Gogh,Flaubert si Dostoievski".
Datele consemnate in documente sugereaza,de asemenea,schizofrenia(eventual in forma hebefrenica).Si in legatura cu aceasta ipostaza diagnostica exista unele neconcordante;totusi asimilarea primeste mai multa verosimilitate,stiut fiind faptul ca fiecare din simptomele cardinale ale bolii pot fi modelate intr-un sens sau altul in functie de intersectarile personalitatii cu ambianta ecosociala."
ps; Doamne,ce lupta acerba a dus omul asta cu sine insusi !
Si-a asumat aceasta suferinta personala,dar nu uit cat a stiut de bine sa-si asume suferinta din jurul sau,cat de prezent a fost in mijlocul ei prin initiativa si sacrificii personale.
Recomand cartea dedicata lui, scrisa de Henry Perouchot.
Recomand iarasi cartea mentionata aici...foarte interesanta!
Uitam ce spune Biblia...Iubirea le sufera pe toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu