"Fratii Karamazov" de Dostoievski,este un roman in doua volume de vreo 800 pagini fiecare.Se citeste pe nerasuflate!
Astazi se scriu romane subtirele sau mai groase care pentru a le citi se lasa realmente cu dureri de cap.Mai degraba sui Everestul decat sa termini incantat un asemenea roman cu pretentii!.
Si nu de lipsa de antrenament in ale lecturii este vorba,ci de un anume stil scriitoricesc in care daca nu esti din cale afara de original prin jocuri de cuvinte si constructii literare nemaivazute,nemaipomenite ,nu esti frate modern,esti depasit,conventional sau mai stiu eu cum.
De amorul artei in sine ,cate nazbatii nu se nasc.Unii au abilitati scriitoricesti si tocmai acestea cand nu sunt racordate unei simtiri anume,conduc catre productii fara cap si coada,au stofa literara cum s-ar spune dar nu prea au continut!
Nu stiu,dar sentimentul meu adeseori este ca sunt inselat,ca cineva se joaca cu mintea mea cum doreste,...si mi se pare chiar stupid si periculos sa intru intr-o asemenea hora in care in final am ramas si mai nedumerit decat sunt ,daca nu chiar virusat cu stari si idei hilare ce merg dupa cum resimt,pana in sfera maladivului!.
Uite spre exemplu o carte extraordinara,insa nu tocmai usoara la lectura :
"Lupul de stepa" de Herman Hesse!
Frazeologie lunga,dipute cu iz filozofic,constructii literare in planuri si timp diferit, ...dar cat mesaj si spirit razbate aici prin frumusetea scrierii si ideea actiunii plasmuita artistic!
De ce vor unii artisti ineditul cu orice pret,cand Natura de mii de ani a ramas aceeasi?
In loc sa redesoperim firescul,ne afundam pe cararile unor jocuri imaginare de amorul artei in sine,sau pentru a parea mai deosebiti...trista ratacire!
Arta ar trebui,parafrazand o vorba biblica,sa fie o Cale de a ne veni in fire!
Rataciri le avem oricum in realitatea vietii noastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu