Nu stiu daca le-ati observat vreodata.
In noptile cu cer senin apar uneori trei stele aproape coliniare,la distante egale intre ele.
Nu stiu cum se denumesc ele in astrologie...eu ma duc insa mereu cu gandul la cei trei magi care au calatorit dupa Steaua ce vestea nasterea Mantuitorului.
Ori de cate ori le privesc am o stare de pace si bine.
Celelate stele par sa fie in dezordine asezate,dar aceste trei surprind prin alinierea lor simetrica.
Sunt trei stele precum trei puncte de suspensie... pe panza instelata a cerului.
12 comentarii:
Le-am vazut din cand in cand.
Ele cu ele.
Eu le vad altfel. Trei ~suflete~ dincolo de timp..
Imi plac stelele, in puzderia lor stralucitoare, in serile de vara-puncte vii in nemarginirea cereasca.
Atunci uit de tot, chiar si de mine.
Le gasesc cu totul speciale!...apoi expresia acestui numar e magica,ma fascineaza.
În puzderia de stele mi-ar fi imposibil să-mi dau seama care sunt cele care te-au fascinat! Dar fiecare om are o stea a lui pe care o caută de fiecare dată când priveşte bolta înstelată. Este steaua in care crede. Este steaua care îi dă puterea să meargă mai departe atunci când toate drumurile par să i se închidă. In acele momente steaua lui ocrotitoare îi trimite raza care să-i lumineze gândurile , aducând pace, linişte interioară, speranţă şi incredere, voinţa de a reuşi. Este steaua în care doresc să crezi . Sau poate este chiar între acele trei stele care îţi aduc starea de bine!
Presupun că toţi copiii doriţi se nasc sub stele norocoase, dar există întotdeauna dezechilibre. Important este să credem în forţele binelui şi să continuăm să credem în steaua noastră fiindcă energiile pozitive ne ajută întotdeauna să depăşim momentele grele.
Sunt multe nedreptăţi care ne zdruncină credinţa şi ne rezvrăteşte, dar convingerea mea este că nu trebuie niciodată să ne lăsăm înfrânţi ci să luptăm pentru acest dar de preţ numit VIAŢĂ şi fiecare încercare prin care trecem să ne întărească şi să ne dea puterea de a merge mai departe în căutarea binelui. Speranţa, voinţa şi bucuria de a trăi să ne însoţească mereu!
Nu stiu uneori ce sa mai cred,ce sa mai zic
Coelho are un motto in "Alchimistul ceva de genul,"cand iti doresti ceva mult,intreg universul conspira spre a-ti implini dorinta"...mie sincer imi pare ca este taman pe dos...cand doresti ceva intens,te lupti,muncesti insa universul conspira mereu impotriva a ce doresti sa afirmi.Cam asta constat din experienta mea de viata....invinge coruptia,raul,uratul de cele mai multe ori.Pentru multi,Steaua nu poate fi decat a sperantei de apoi....aici, banul este steaua la care multi se inchina.
Din păcate nici pe mine nu mă pot da exemplu ca beneficiară a graţiei universale, dar excepţiile trebuie să ne menţină speranţa că binele învinge şi că ceea ce dorim să se împlinească se împlineşte. Dacă moare speranţa, ne prăbuşim şi nu ne rămâne decât să urlăm la Steaua noastră până nu mai avem glas. Am înlăturat orice artificiu literar şi am încercat să-mi expun punctul de vedere necosmetizat de vorbe frumoase, în încercarea de a te convinge că cel mai bun lucru este să zâmbim fiecărei dimineţi şi să începem ziua cu speranţa că va fi mai bine ca în ziua precedentă. Contează enorm pentru menţinerea vitalităţii ! este mult mai uşor de luptat astfel pentru un scop anume. Câteodată visele se împlinesc.
Da,cateodata visele se implinesc.Insa cate amaraciuni ai cules pana la ele,nu te mai poti bucura asa cum se cuvine cand devin realitate.
Imi doresc mai cu seama in numele altora,a celor dragi ,a celor napastuiti,urgisiti,prea greu si nedrept incecati de viata.De-as avea eu,la ce bun cand exista in jur atat disperare...
Prea multa nedreptate ,si prea putina dragoste in lume.
A spera e o arta,speram prosteste adeseori pentru ce credem noi ca este bine,intentii egoiste...."cereti si nu stiti ce cereti"-Biblia.
De la geamul meu aceste trei stele se vad aproape frontal!Cand cerul nu este foarte instelat datorita alinierii lor simetrice se evidentieaza perfect..nu stiu daca de oriunde,nu-mi dau eu seama de anumite aspecte astrale,nu cunosc.
Ce-mi spui tu este foarte frumos,,,insa oare toate stelele sunt norocoase?...
Cu multi ani in urma, eram liceean pe atunci,un domn ,prieten de serviciu cu tatal meu,mi-a spus o vorba"baiete,orice ar fi in viata ta,sa crezi intotdeauna in steaua ta!"Dupa nu mult timp ,o veste tragica;a murit asfixiat de gaze,un moment asadar de neatentie si gata...steaua s-a stins subit!
Stiu,poate nu era cazul sa povestesc asa ceva,dar m-a marcat teribil.Era un om deosebit,saritor sa ajute pe altii la nevoie.De ce se intampla astfel,daca avem ingeri pazitori,daca avem credinta intr-o stea,un luminator!Prea nedrept !
Mai apoi la primul meu serviciu,cel mai zambitor,binevoitor,amabil coleg a murit la fel,si el si nevasta sa!...scuze,dar am simtit nevoia sa povestesc acestea...
Se spune ca nimic nu e intamplator,oare?
Filozofia budhista in esenta inseamna renuntarea la dorinte lumesti,...doar asa poti accede catre starea de impacare,armonie, pace cu tine si universul..nirvana.
Este si totusi nu este chiar asa...depinde ce ne dorim,de dorit e omeneste totusi!
Mă întreb: dacă ne rămîne doar convingerea că mergem din rău în mai rău, că nu poate exista nimic care să ne bucure, ce facem cu viaţa asta care ne-a fost dăruită? In momentul în care nu mai sperăm şi nimic nu ne mai bucură înseamnă că nimic nu mai contează şi nu mai avem nici o motivaţie de a continua să respirăm!!!!
Eu cred că există întotdeauna ceva care să ne lumineze spaţiul oricât de întunecat ar fi: un zâmbet de copil, un animăluţ care se bucură când ne vede, o melodie, o voce de aur, o pictură uluitoare, o floare , un răsărit de soare! Fiecare din noi poate la nesfârşit să aducă argumente în a-şi susţine punctul de vedere. Eu merg pe ideea că speranţa trebuie să piară doar odată cu noi şi dacă omenirea nu a pierit până acum este pentru că a sperat în mai bine şi au fost şi războaie şi molime şi cataclisme...
In urmă cu patru ani am avut un accident de maşină în care doar capul l-am avut ântreg. Timp de două luni şi jumătate am stat în spital. Suferinţa fizică şi psihică prin care am trecut m-a făcut să înţeleg expresia "Nu-i da Doamne omului cât poate să ducă!". Atunci am învăţat să preţuiesc viaţa şi să înţeleg care sunt adevăratele suferinţe.
Chiar ai trecut printr-o mare cumpana,m-am intristat,e foartedureros,slava Domnului ca esti teafara,sanatoasa acum.Desigur raman unele ...orice experienta neplacuta mai putin sau mai mult,lasa urme in suflet.
Da asa este,nu neg rolul sperantei de mai bine,ca un motor necesar progresului umanitatii.
Din spirit de autoconservare,ea este in natura omeneasca!
Insa uite,ma duc cu gandul la o vorba deosebita"Cel mai mare dar pe care il poti face cuiva ,este speranta"...adica si speranta asta are o legatura cu spiritul iubirii noastre,a fiecaruia.
Pe cand eu constat ca oamenii sunt lipsiti de initiativa,si tot mai egocentrici.De multe ori nu fac dovada unui gest minimal,ce sa mai vorbim de cele mari.
Simplificand,hai sa speram impreuna ,nu individual,suntem incompleti in parte dar ne putem completa reciproc.Cartea iubirii.
Altminteri,repet,prea multa suferinta si prea putina dragoste...asadar ce-am sperat,de ce lumea este astfel de gaunoasa?...de aceea spun,nu stim ce sa speram,ce sa cerem,ce sa ne dorim...gandim prea egoist!
Ce să sperăm? Să sperăm în orice moment de cumpănă că trebuie să existe o fereastră care să se deschidă pentru mai bine! Să sperăm, în momentul în care cineva în care am avut încredere ne trădează, că vom întâlni în cele din urmă o fiinţă care să răspundă cu sinceritate- sincerităţii, cu iubire- iubirii, cu generozitate - generozităţii!
Este adevărat că din ce în ce mai mult oamenii devin mai egoişti în goana nebună după supremaţie şi averi, dar printre ei există încă mulţi care pun spiritul înaintea banului, care preţuiesc prietenia mai mult decât relaţiile influente, doar că suntem mai neîncrezători şi ne este frică să-i acceptăm.
Dum spiro, spero.... a spus Marcus Tullius Cicero şi vorba lui a traversat secolele erei noastre!
Trimiteți un comentariu