vineri, 27 ianuarie 2012

3 Relief Stars in Origami/Trei motive stelare deosebite in origami






Trei piese remarcabile  prin frumusetea constructiei(fara taieri,fara lipire,executate dintr-o coala de hartie)  si aspectul lor estetic...motivele decorative stelare continua sa ma fascineze ...greu de precizat ce anume exact ma atrage la ele,cert este ca ori de cate ori realizez un motiv stelar ma simt mai linistit si impacat,se pare ca au un efect magic terapeutic...stiu ,multi vor spune probabil ca exagerez insa cei care sunt pasionati de arta, vor zambi intelegand foarte bine sensul afirmatiei.

Se vorbeste astazi de cromoterapie,ei bine si mai puternica ca terapie este forma de constructie ca exercitiu in sine urmat de contemplatie ,daca intre ea si culoare se stabileste un raport adecvat(nu orice forma primeste orice culoare,nu orice culoare se potriveste pentru o anumita forma),efectul sporeste considerabil.Subiectul acesta il voi lua insa in consideratie mai detaliat pe viitor...sper.

"Origami stars" este un domeniu foarte indragit,nu intamplator desigur, in fond nimic nu este chiar intamplator...in fiecare dintre noi exista cred eu, ceva special din spiritul acestui motiv care exprima artistic expansiunea ordonata,armonioasa in spatiu a materiei  in functie de un punct generator ...o vointa unica.Acelasi lucru se intampla si cu motivul floral,in fond florile sunt stele pe pamant,iar stelele sunt florile cerului.
In esenta, se spune ca suntem praf de stele!...nu ma mira!


-Primul model l-am descoperit personal ,o prelucrare a unui model plan stelar cu 4 brate ...este insa foarte posibil sa fie realizat inainte si de altcineva...
-Al doilea model l-am realizat dupa o imagine a unui model de Philip Shen...mi-am pus ceva mintea la contributie timp de cateva ore bune,si dupa ce am inteles cum se realizeaza sistemul median in "diamant" nu a trebuit decat sa gasesc raportul necesar dintre anumite pentagoane.
-Al treilea model apartine lui Francesco Guarnieri(star relief in octogon,structura lucrata dintr-un patrat de hartie!)

PS:Am folosit hartie simpla de printat ,iar dupa executarea celor trei structuri, le-am vopsit cu bronz auriu.Mi-a facut placere sa le pictez...amintiri bune si frumoase de altadata.

Regret insa uneori ca nu-mi permit acele  seturi de hartie aurie sau argintie cu texturi atractive diverse, speciale pentru activitati origami. Pot fi comandate pe net...scumpe insa!!!Nu comandati seturi care sunt foarte ieftine...sunt sub orice critica!

6 comentarii:

Carmen Cune spunea...

Intr-adevar plierea o poti considera terapie.Implicarea iti aduce o liniste care nu poate fi explicata sau inteleasa de oricine.Imi plac mult ultimele modelele de stea.

Modart spunea...

Ma bucur Carmen ca-ti plac,mi-au facut o mare placere sa le execut...
Candva am realizat un proiect foarte elaborios despre aceasta tehnica si beneficiile ei ca terapie,din pacate am ramas foarte surprins sa constat ca putini intelegeau despre ceea ce este vorba ,cineva mi-a spus chiar ca este o interpretare subiectiva,adica vezi bine exagerez...am ramas cu un gust amar desigur,suntem constat o natiune lipsita de entuziasm si stam foarte prost la capitolul estetic...noul isi croieste greu drum printre atatea clisee si spirit conservatorist,am crezut totusi ca entuziasmul meu poate sa-i molipseasca si pe altii,sa prinda ceva gust pentru aceasta minunata si inventiva tehnica,rareori am reusit.

INCERTITUDINI spunea...

Nu reușim în multe dintre cele pe care le gândim sau întreprindem. Poate că este aparentă nereușita.
Uite, eu n-am început „să pun în aplicare„ , practic, nimic din ceea ce văd la tine. Poate că o voi face.
Ce pot să spun, cu toată sinceritatea , este că vin aici, în fereastra ta, cu mare plăcere , nu doar estetică, este o plăcere , care pornește din interior. Întâi de toate, o anume liniște, apoi o matematică poetică, dublată sau combinată în culori calme, calde.
De ce să vezi lucrurile la nivel atât de extins?- societatea? suntem diferiți, avem educație diferită, vârste diferite, trăim printre oameni cu care nu doar interacționăm..suntem indivizi, la urma urmei, nu? oricât ai vrea să crezi că suntem o comunitate în comuniune.
Aș fi vrut să spun ceva despre stilul nostru, nu al tuturor , al femeilor noastre, din care fac parte. Am aflat de la fiul meu cel mic, când era student în Franța.
Este jenant să spun totul- esența era că noi ne îmbrăcăm nepotrivit ( m-am exprimat foarte elegant)
Știi ce cred? exact ce ai scris la mine- nu contemplăm, natura ne este cel mai adevărat profesor de estetică, civică, relaționare ..Asta , doar dacă vrem , dacă putem să simțim.
O zi frumoasă îți doresc!

Aurora Georgescu spunea...

Sunt impresionată ! Reprezentarea stelară este apanajul fiinţelor cu trăire interioară intensă şi cu aspiraţii înalte, mereu oscilând între două lumi:cea reală şi cea făurită de propria-i minte, o lume a frumosului în care exprimarea sentimentelor se face prin artă, indiferent forma! De aici stările de depresie marcată, fără o cauză palpabilă, fiindcă sunt pornite din forul interior ce oscilează între cele două lumi. Firesc, vindecarea se produce prin îmbrăţişarea cu pasiune a unei arte şi contemplarea produsului finit care dă o stare de împlinire extraordinar de relaxantă ...
Este minunat ceea ce faci! Tulburător de frumoase sunt formele stelate ce stimulează visarea. Categoric schimbă total starea de spirit, te poartă în altă lume... Automat mi-au apărut pe retină imagini astrale, fenomene luminoase de excepţie (aurore boreale) şi-n minte versuri nemuritoare: Luceafărul, La steaua ... Un dor nebun de frumos a pus stăpânire pe mine şi sufletul a devenit cald, dornic să iubească lumea...
Cu graţie mă plec în faţa talentului şi sensibilităţii tale...

Modart spunea...

Gina,nu cer nimanui nimic ca ideie...motiv pentru care am postat comentarii la inceput sub anonimat pe blogul tau,nu vreau sa se creada ca incerc sa imi fac reclama,ca-mi doresc aprecieri,etc...insa din greseala la o rectificare de editare a unui comentariu a ramas fixat usernamul de bloger,uitand sa fixez eticheta anonim...mi-am spus ca daca a fost sa fie asa, atunci asa sa ramana.
Stiu, ai dreptate,insa oricat ai accepta in viata unele lucruri,asta asa ca sa economisesti cel putin din energia pe care ai irosi-o cautand sa intelegi...tot ramai cu ceva regrete...ma refer la persoane care puteau promova anumite idei propuse,generoase si inedite zic eu...mai mult, argumentate chiar si medical!

Multumesc de feed-back ,si de toate gandurile tale bune adunate!

Modart spunea...

Aurora...ma simt flatat!!!
Ai un suflet de poet...e adevarat ce spui despre oscilatia celor doua lumi,planuri si chiar despre depresie ca stare fireasca, sensibila a conditiei umane in anumite momente ale vietii...
Cat despre motivul stelar in sine,cred ca nu exista persoana care sa nu fi simtit o anumita incantare desenand o stea simpla ori un fulg de nea!Fapt pe care il iau in consideratie dincolo de incidenta lui ca expresie plastica,grafica,geometrica de constructie...e vorba de un mister
pe care il simt prin anumite resorturi launtrice si practica de lucru indelungata prin aceasta tehnica.Forma prin constructie si stilizare conduce catre simbol si releva sensul si semnificatiile lui...in origami spre exemplu multe modele au ca punct de plecare crucea patratului si diagonalele sale,ce poate fi redat este surprinzator!Lasand partea simpla de mimesis si incercad sa intelegi in esenta cum se dezvolta anumite retele de constructie ,patrunzi intr-o lume fascinanta a geometriei ...descoperind fireste cate ceva din acea ordine si intelepciune creatoare ,divina.

Multumesc de vizita si de cuvintele frumoase exprimate din inima!