Extras dintr-un interviu cu Ajahn Sumedho:
"- Mulţi ucenici par să înţeleagă că trebuie să fie conştienţi de momentul prezent, dar au primit mult mai puţină instruire despre aspectul primitor al practicii acuităţii mentale. O parte a învăţăturii dvs. pare să se centreze în jurul acestei înţelegeri a primirii depline a momentului, a acceptării momentului aşa cum este.
- Când primeşti ceva, îmbrăţişezi întregul, chiar şi partea care nu-ţi place în mod deosebit. Deci, când îmbrăţişezi pe cineva, îmbrăţişezi întreaga persoană, nu doar părţile şi bucăţile pe care le preferi. Acest sens al primirii nu este despre a selecta sau a alege sau a corecta, ci a da voie momentului să fie ceea ce este şi chiar de a-i da bineţe. Implică o atitudine binevoitoare, nu un soi de atitudine critică, rezistentă sau judecătoare.
- Ar însemna să îl primeşti trup şi suflet.
- Trup şi suflet. Pentru mine, conştienţa aduce acest moment intuitiv care include totul. Nu împarte nimic în bun, rău, corect, greşit. Primeşte orice apare, aşa cum este. Dreptatea şi greşeala pot exista în unul şi acelaşi moment.
- Fiind călugăr de 40 de ani, cunoaşteţi multe despre natura umană. Privind în urmă, există un lucru anume care l-ar surprinde cel mai mult pe tipul de 30 de ani care a îmbrăcat la început roba monastică?
- Da. Să nu crezi nimic din ce îţi spune mintea. (Râde.)
- Spuneţi-ne mai multe despre asta.
- Cu alte cuvinte, nu eşti ceea ce gândeşti. Aceasta e cea mai mare descoperire. La 30 de ani, gândurile mele erau realitatea mea. Erau felul în care mă cream şi mă judecam. Eram foarte dur cu mine şi destul de crud şi pus pe judecată. Acum ştiu cum să gândesc fără să fiu o victimă a propriilor mele gânduri.
- În retragerea recentă aţi spus în mod repetat: "Personalitatea nu se iluminează niciodată."
- Obiceiurile de gândire şi ataşarea de amintiri şi felul cum m-am dezvoltat la nivel personal - acestea le privesc ca fiind personalitatea. Ele sunt asemenea obiceiurilor însuşite, şi ca orice obicei sunt ceea ce sunt, dar nu sunt nimic mai mult de atât. Nu au viaţă în ele.
Acest sine care pare atât de real, de Eu-ul meu, este realmente materie moartă. Nu mai are vreo iluzie de a fi o persoană sau un suflet. Este o eliberare de plictiseala tristă a modelelor reflexe de gândire şi emoţie care tindeau să îmi domine conştiinţa înainte vreme.
- La ultima retragere mulţi discipoli au remarcat cât de deplin acceptaţi se simţeau când erau în prezenţa dvs.
- De când am ajuns să cunosc vacuitatea conştiinţei - faptul că era doar conştienţă - am putut vedea oamenii fără niciun fel de amintire ori părere despre ei."
PS:Sincer, am o gramada de semne de intrebare la ce afirma domnia sa.
Deocamdata ma abtin de la a comenta.
3 comentarii:
Nu cred că aş putea accepta ceva fără să trec prin filtrul minţii mele şi asta nu pentru că aş considera că eu sunt deţinătorul adevărului absolut , ci pentru că aşa cum chipurile oamenilor nu se aseamănă între ele, tot aşa şi percepţia asupra realităţii este diferită. Ne naştem cu anumite înclinaţii pentru atitudini, persoane, obiecte şi ne simţim cel mai bine în arealul nostru. Fiecare dintre noi caută să-l convingă pe celălalt de justeţea gândirii sale şi chiar dacă se crează doctrine îmbrăţişate de un grup mai mare sau mai mic, niciodată nu vor exista două persoane total identice în modul de a gândi şi de multe ori chiar şi un obiect poate să pară diferit pentru două persoane care îl privesc în acelaşi timp. Unuia i se poate părea superb, altuia, lipsit de valoare. Este motivul pentru care eu niciodată nu voi putea să iau lucrurile aşa cum sunt, fără să analizez eu, ce şi cum!
Afirmatia "sa nu crezi nimic din ce-ti spune mintea"este incendiara!
Suntem totusi fiinte rationale,cugetam,ne indoitm,etc
E drept ca uneori judecam gresit,insa pana la a nu crede deloc in glasul mintii,nu stiu ce va sa insemne,mi se pare exagerat.
Cred in primordialitatea simtirii,dar nu pot admite o lipsa de conlucrare,determinare,fuziune cu ratiunea.
Gandim ceea ce simtim...si iata cum isi intra mintea in unele atributiuni!
Ma rog,unii afirma spre exemplu ca si simtirea de inseala uneori,si tot asa,,,ce sa mai intelegem?
Ca traim in eroare,ca totul este iluzoriu?...
Nu, categoric nu! nu avem cum să trăim în eroare. Trăim aşa cum simţim şi cum societatea prin mijloacele ei de constrângere ne permite să trăim . Cu bucurii sau cu prăreri de rău, conştienţi întotdeauna de adevăr dar nu întotdeauna capabili să facem faţă adevărului şi nu mereu din vina noastră. Din păcate, depindem de prea mulţi factori, dar în eroare nu trăim, sigur.Cel puţin aşa cred eu.
Trimiteți un comentariu