marți, 15 ianuarie 2013

Destinul Solitudinii...


"O paralela apare flagranta atunci cand se spunea;"se pare ca Michelangelo n-a cucerit-o niciodata pe cea pe care a iubit-o".Acelasi lucru se poate spune despre titanul de la Bonn,Ludwing van Beethoven.Dar asemanarile nu sunt izbitoare numai sub aspectul constatarii ca amandoi au iubit fara sa fie iubiti.Ele merg mai departe.Amandoi nu aveau o infatisare prea placuta;erau scunzi si destul de urati la chip.Amandoi isi mareau lipsa de frumusete exterioara cu cat de bine stiau sa se faca antipatici,uraciosi chiar.Si Michelangelo si Beethoven aveau o familie la care tineau nespus de mult,pe care o ajutau cat puteau si peste ceea ce puteau.In schimb n-au fost rasplatiti decat cu nemaipomenite necazuri si au fost jecmaniti in mod rusinos.Amandoi se nasc in adoua jumatate a secolului si acopera cu viata lor prima jumatate a veacului urmator.In operele lor sunt raspantii,lucruri care apun si altele care rasar.Pentru gloria lor si a omenirii,opera pe care au lasat-o a fost un fruct amarui,parguit cu multa suferinta.Amandoi si-au dobandit laurii nemuririi cu vointa fara de margini,credinta ca numai fapta,opera de creatie,este cea careia merita sa-i jertfesti totul:sanatatea,avutia si chiar viata.
In ce masura Michelangelo si Beethoven au avut dreptate sta marturie amintirea lor peste veacuri,cu mereu sporita recunostinta a urmasilor pentru ce au avut sa mosteneasca."


                                                                            Stefan Popescu

Niciun comentariu: