sâmbătă, 10 mai 2014

Oare?

Oare se gandesc unii ca de gestul lor minimal ,depinde adeseori chiar viata altora?
Un lucru e clar,toti oamenii sunt simpli cersatori.In fata lui Dumnezeu.




Voi pleca ,vom pleca...cum oare?
Starea mea de spirit de acum ,,,cu plecaciune asadar.

ps.Cantecul din clip este un remake dupa un hit din repertoriul international,un cantec francez.

2 comentarii:

Aurora Georgescu spunea...

Cântecul este minunat, dar nu-mi plac plecările de nci un fel dar mai ales când se referă la despărţiri.
Acolo unde avem noi stupii, undeva la marginea pădurii, iniţial a locuit cineva, dar într-o zi a dat pisica afară din casă, a încuiat uşa, a dat drumul şi câinelui din lanţ, şi a plecat la muncă în Spania. Stupii noştri au rămas în continuare acolo. Inainte de plecare am spus că noi nu venim zilnic la stupi şi mi-am exprimat îngrijorarea în privinţa câinelui şi a pisicii. Răspunsul m-a năucit: "Da lăsaţi-i în plata Domnului că s-or descurca ei!!!" Evident că am grijă ca aceste biete animale să aibă mereu asigurată hrana chiar dacă nu ne ducem câteva zile, iar când este vorba de perioadă mai mare, plătesc unor vecini să le asigure apa şi mâncarea. Dar indiferent ce le dau să mănânce, când plecăm şi ne conduc amândoi -căţel şi pisică - până la poartă, mă topesc de mila lor. Până să le plece stăpânii, nu se suportau. Acum îi găsesc pe amândoi dormind pe pragul casei, iar când ne văd sunt în stare să ne dărâme de bucurie. Nici nu-ţi imaginezi cât mă impresionează.. Da, nu-mi place nici să plec, dar nici când pleacă altcineva. Mă deprimă, deci... alungă-ţi gândul de a pleca!

Modart spunea...

Despartirile sunt dureroase,intalnirile ...o incantare!
Dar uneori asa ma rascoleste un dor de duca!...poate pentru ca intalnirile in final esueza,fie si astea pe cale virtuala.
Ma bucura sensibilitatea pentru animale ori de cate ori o aflu la cineva.Stiu foarte bine ce spui,simt si inteleg perfect.
In facultate hraneam animale in atelier,nu aveam conditii,erau bolnave,,,rugam pe cei care erau din localitate,care stateau la casa...dadeau din umeri ca nu se poate.Am trecut prin tot felul de peripetii cu asemenea cazuri de necuvatattoare fara stapan,care mai mult aveau nevoie de ajutor,uneori am reusit ,alteori nu.