vineri, 30 mai 2014

Speranta -3 ganduri de moment


1)Cat exista speranta e bine,cand insa ea s-a stins atunci simti ca ceva foarte important  a murit in tine.Apare ofilirea, un fel de boala sufleteasca denumita medical "depresie",iar teologic, " akedia".
Si daca acea raza de soare invocata prin cele mai tainice,profunde si felurite  resorturi proprii ce tin in fond de instinctul tau de autoconservare ,refuza sau intarzie prea mult sa se arate,foarte straniu,uneori doar gandul eventualei uitari supreme te mai  tine in viata.E asa,un fel de "cui pe cui se scoate",un fel de ultimatum contra altui ultimatum, ori de ce nu ,un mod de a calca "cu moartea pe moarte".
Cioran a cochetat cu gandul alternativei sinuciderii ca ultim refugiu in fata deceptiilor lumesti,,,asta a fost paradoxal in cazul sau, exact motorul care l-a tinut in viata.



2)Precum Natura verde,omul are nevoie de pamant bun,de apa si lumina. Suportul  Credintei ,darul Iubirii si raza Sperantei!
Speranta depinde foarte mult de Iubirea celor din jur...dar uneori,nu este suficient!


3)Van Gogh a marturisit Credinta si Iubirea prin fapte si prin arta sa.A primit intelegere si sprijin financiar de la fratele sau Theo...si totusi s-a sinucis.Evident, pierduse Speranta .
Acum imaginati-va si voi: A pictat cu o frenezie uluitoare timp de 10 ani peste 800 de uleiuri ,si cam tot pe atea schite si crochiuri.Nu i-a cumparat nimeni un tablou,un desen,o schita.Cum te-ai simti in locul lui ?
Dureros paradox,cel ce ne-a oferit cea mai fascinanta " noapte instelata" din istoria picturii,nu a avut ca artist parte de pretuire sociala  in timpul vietii sale ,nici barem o scanteie de lumina,de speranta!
Ar trebui astazi sa ne cerem iertare inainte de a-i privi o lucrare.
Eu cumva asa simt....






6 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Ai scris atat de sincer, ca pare neomenesc..
Voi, artistii, ardeti prea intens, lumea din jur traieste altfel, ea este sclava `bunurilor`, a banului, a fugii catre ceva mereu aducator de potolire a setei de aA AVEA.
Echilibrul intre cele doua lumi il stabileste CREZUL.
Voi credeti in purificare prin frumos; frumos insemnand chiar FRUMOS!

Stii ce cred eu? ca orice s-ar intampla, Tu ITI ESTI UNICUL, ADEVARATUL SUPORT.

Modart spunea...

Gina,cam trist sa arzi asa de unul singur...zic si eu,altminteri cam asa este!
Frumosul este cu certitudine un alt nume a lui Dumnezeu!Cati il simt,il pretuiesc asta ar fi o mare problema.Deoarece cred in purificarea prin frumosul impartasit,lasat anume de divinitate prin atati mari artisti .Pacat mare este sa nu-l consumi cu inima ta,sa ramai ignorant,nesimtit.

ps"In greaca estetic (esthesis) se traduce ca "simtire,sensibilitate"Cat se poate de elocventa etimologia despre ce inseamna,presupune,necesita frumosul asta din arta...



INCERTITUDINI spunea...

Adevaratele momente de ARDERE IN DOI sunt RARE.
Dureaza infinit de putin.
Tot singuri ramanem, orice am spune.
Oricat am incerca sa ne amagim.
De aceea, zic si eu ca fericirea este tot intoarcerea in si catre NATURA!

Modart spunea...

Pai Natura tot un nume a lui Dumnezeu este!!!
Nu am aflat cuplu prea fericit!Asa ca tind sa-ti dau dreptate.

Astazi am vazut un documentar deosebit despre Parintele Arsenie Boca(romaniatv)...am dedus ca fericirea nu o poti afla decat raportandu-te la Dumnezeu!

eXIST spunea...

Nu mai cred in speranta demult. In fapt nici nu cred ca a existat vreodata in mine. ce ma tine in viata este doar obisnuinta cu viata. O am, o traiesc pana la final. Nu sper, iau doar ceea ce este. Un alt punct de vedere.

Modart spunea...

Trebuie sa cauti lumina sperantei! Indiferent ce si cum a fost sau este in viata ta,,,inlatura aceasta trista obisnuinta de a nu mai spera ca o forma probabil de lehamita,revolta,deceptie profunda fata de lume si viata.
Ma refer la speranta ca la o forma de alinare,mangaiere sufleteasca...acel ceva luminos care ajuta deznadejdii in clipe de mare cumpana si face viata mai usor suportabila.